Toată lumea ştie că eu sunt Dali !

   »De obicei scriitorii îşi scriu memoriile după ce au trăit , spre sfârşitul vieţii… Mie mi  s-a părut mai inteligent să-mi scriu mai întâi memoriile, apoi să le trăiesc”, a scris Dali. La o citire mai atentă a blogului meu , aceasta pare mai degrabă un blog dalinian ( de la interviul acordat de Divinul ( care aş putea jura că s-a întâmplat, poate intr-un soi de reverie ) până la informaţii precise , culese de la cei care l-au cunoscut, termen generic şi abstract, cred că Dali nu se cunoastea nici el .) Eram intr-o zi caldă de vară, undeva prin iunie , atunci când nu puteam stinge canicula ce mă chinuia decât cu racoarea unor rafturi de cărţi, la biblioteca şcolii. Făcând o mică inspecţie şi căutând nişte cărţi  sau aşteptând să fiu găsită de nişte cărţi am găsit-o . A căzut de pe un raft: Am luat-o cu grijă de jos ( sau cum spune Ana Blandiana De câte ori nu mi s-a întâmplat/ Să descopăr /Suflete goale în iarbă trăgând să moară. /Le luam cu grijă în palmă) şi am citit titlul. A, nu… mai întâi am văzut coperta, pe care domneau nişte mustăţi lungi, ce-i drept amuzante, dar dintr-o perspectivă extrem de spirituală. Apoi, am citit titlul :  »Jurnalui unui geniu » – Salvador Dali. Am răsfoit cartea şi am luat-o acasă. Am citit-o de mai mult de 150 de ori. Cred că am învăţat-o ! O purtam în geantă, la şcoală sau în excursii. A fost cea mai bună prietenă a mea pentru mai mult de un an . M-am despărţit suferind de ea, dar în curând o să ne întâlnim din nou şi o să ne cunoaştem pentru a ….151 oară !

P.S : Recomandare :  »Jurnalui unui geniu »- Salvador Dali.

Publicités

Invitaţie la poezie.

Vă invit la poezie,poezie de Ileana Mălăncioiu ! Luaţi şi citiţi.
 »Mă-nțelesesem bine cu călăul
execuția trebuia să aibă loc în zori
și fiindcă mergeam fără împotrivire
urma să fie aduse și flori.
Mai urma fără-ndoială să nu se știe
întrucât eram vinovată
fiindcă fusesem de acord să mor
înainte de a fi condamnată.
Ca să simt durerea cât mai puțin
își ascuțise toată ziua cuțitele
și le trecea prin foc în fața mea
ca atunci când înjunghia vitele.
Apoi, fiindcă nu putuse dormi
pentru orice fel de-ntâmplare
se pregătise să-mi țină tot el
o cuvântare.
În zori s-a apropiat tremurând tot
ținea în mâini buchetul pregătit
ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuțitele
dar o să fie totuși ca și cum ai murit. » (Pact)
 
  »Voi muri şi nu voi şti absolut nimic despre moartea mea,
Aşa cum despre naşterea mea nu ştiu absolut nimic,
Am deschis ochii am plâns şi am râs şi am plâns
Îi voi închide şi nu voi avea ce să zic.

 Şi totuşi moartea nu este un lucru real,

Mai real decât naşterea, poate,
Simt sufletul ridicându-se-ncet ca pe-o culme
Peste golul în care va-ncepe să-noate.

 Calcă pe trepte de aer tot mai rare,

E din ce în ce mai departe de trup,
Aud încheieturile scărilor cum trosnesc
Dar nu mă mai tem că se rup.

 Cât se mai poate cădea din această vale

În care nimeni nu mai poate trăi altfel
Decât anume pentru trupul său
Şi nici măcar pentru el? » ( Acord final )

 

 »Încă un om îşi duce crucea-n spate
Senin de parcă-ar duce-un sac la moară
Şi toţi îl urmărim cum intră-n cimitir
Şi nimeni nu se-nfioară

 Că şi-a scris singur numele pe piatră

Şi că-şi va însemna cu ea pământul verde
Abia plătit de parcă i-ar fi teamă
Că altfel în curând l-ar putea pierde.

 Deşi acesta pare-atât de sigur,

Încă un om senin de tot apucă
Spre locul lui ducând în spate crucea
Pe care toată viaţa a învăţat s-o ducă. »  (Seninătate)

 

 »Întreg oraşul era plin de morţi,
Ieşiseră pe strada principală
Aşa-mbrăcaţi în hainele de gală
Pe care cît eşti viu nu prea le porţi.

 Treceau rîzînd şi nu-i puteam opri,

Păreau că nu mai înţeleg deloc
Că sînt prea mulţi şi nu mai este loc
Şi pentru cei care mai sîntem vii.

 Ne-nfricoşa grozav fantasticul delir,

Dar stam şi ne uitam uimiţi, ca la paradă,
Căci fiecare-aveam pe cineva pe stradă
Şi n-am fi vrut să fie închis în cimitir. »   ( Coşmar )

Sunt totul ?

Am ascultat poezia următoare undeva pe Tvr, recitată minunat . A fost dragoste la prima auzire, o poezie pe care ulterior am reţinut-o , pe care o recitesc mereu şi care mereu mi se pare alta. Câteva rânduri sunt ca o carte, nu poţi fi la fel atunci când o reciteşti, eşti altul , eşti schimbat. Citesc de cinci ori poezia, dar nu e o singură poezie, sunt cinci poezii diferite la fel cum şi eu sunt mereu alta, mereu alt cititor…

 »Sunt totul dar nu sunt nici pe departe perfect
merg pe viață ca pe o bicicletă, cu spițele rupte, roțile ovalizate
cauciucurile desumflate
mulțumesc din suflet că tu accepți această viteză.
sunt cel mai frumos vers scos la împerechere
sunt alfa pentru trotuare, vrăbii, iubite, fandări,
mansarde, luni de mai și de iunie
sunt sensul despărțirilor duse, cu demnitate, până la capăt
ale iubitelor mele de ele însele
sunt șchiopătatul impresionant al dragostei
aruncatul zvâcnit în piscină a primelor biete cuvinte
clanțănitul dinților de când ne e frig
doamne, de când ne e frig.
îți mulțumesc că îți este frig și ție, chiar poate
mai frig decât mie.
sunt întoarcerea fără sens, la mine
această structură de metal și nituri
o biată dar eficientă mașinărie.
sunt pierderea minții agrafei de birou, a boldului, a capselor
care încearcă să facă ordine în amintiri
sunt cutia de chibrituri, care rezolvă tot.
tot care sunt eu, și îți mulțumesc că ai acceptat tacit
să fii nimic.
tu ești cel mai frumos nimic pe care l-am văzut vreodată,
care trimiți furtuna pe mări, cutremurele pe pământ,
de sticlă, de porțelan
ploaia pe câmpurile lungi și strâmbe
tu care mă faci un tot foarte rotund.
eu sunt totul
alcătuit din vorbe de nisip, din prăpastii, din cerneluri invizibile
tu ești perechea mea fantastică, te rog mai stai
nimicule puternic, superwoman, cat-woman, ioana d’arc
am nevoie de tine, de dragostea ta,
de asigurarea atât de prețioasă
că eu sunt totul.  » Bogdan O. Popescu
 
P. S: Puţine suflete mai citesc poezie , puţine suflete mai simt că intre ele şi cărţi apare o magie ce le leagă ca o frânghie pe care nu o poţi rupe nici atunci când termini poezia. Aici e secretul : fiecare poezie ne leagă de cuvinte. Am observat cititori blazaţi, ce se aruncă în romane ( mari sau mărunte) şi le termină cu dureri de cap. Nu că nu le-ar fi plăcut, reţin unele idei, dar sunt obosiţi şi plictisiţi. Nu păstrează nimic din carte, nu lasă nimic în ea. Mie îmi place să îmi las sufletul şi un semn de carte.

Perfume: The story of a murderer

 Recomandare : Perfume: The story of a murderer

Jean-Baptiste Grenouille (Ben Whishaw) s-a născut în 1744 cu un har impresionant: mirosul . Simţul său hiperdezvoltat îl călăuzeşte pe toată durata vieţii sale . Acesta duce o viaţă mizerabilă până când se angajează ca ucenic la un maestru parfumier din Paris:Giuseppe Baldini (Dustin Hoffman). El reuşeşte să descopere diferite tehnici de prelucrare a parfumului şi porneşte intr-o căutare nebună a parfumului ideal. Atunci, începe să ucidă femei pentru a le fura mireasma.

Puteţi vedea trailer-ul aici.

 

Chitara lui F. Garcia Lorca

 »Începe plânsul chitarei.
 Se sparg cupele arborilor pline cu dimineata.
 începe plânsul chitarei.
E inutil s-o faci sa taca.
Plânge monoton cum plânge apa, cum plânge vântul peste zapada.
 E cu neputinta s-o faci sa taca.
Plânge lucrurile pierdute departe.
Nisipul din Sudul fierbinte
visând camelii albe.
Plânge sageata fara tinta amurgul fara zori
si prima pasare
moarta în ramuri.
O, chitara! Inima ranita de cele cinci sabii. »   Federico Garcia Lorca

Mireille Mathieu

De parcă nu era suficient că limba franceză este atât de fluidă şi proaspătă ca o zi de primăvară cu flori albe, Mireille Mathieu cu vocea sa de cristal şlefuit până la perfecţiune o aduce intr-un punct apoteotic. Am făcut o selecţie ! Audiţie plăcută 🙂

1. Pardonne-moi ce caprice

2.Une femme amoureuse

3. Toi et  moi

4. Mon Impossible Amour 

5. Quand vient l’automne 

6. Quand tu es loin 

7. On ne vit pas sans se dire adieu 

8. Ne Me Quitte Pas

9. Sous le ciel de Paris 

10. Une histoire d’amour

 »Călătoresc în ochii tăi  »

Să te iubesc
 
 »Nu vreau decât să te iubesc
 O furtună umple valea
Un peşte râul
Te-am făcut pe măsura singurătăţii mele
 Lumea întreagă să ne ascundem
 Zile şi nopţi să ne înţelegem
Să nu-ţi mai citesc în ochi
Decât ceea ce gândesc despre tine
Şi de-o lume care să-ţi semene
Şi zile şi nopţi rânduite de pleoapele tale. » Paul Eluard

 

Nimeni nu mă poate cunoaşte
 
 »Nimeni nu mă poate cunoaşte mai bine ca tine.
Ochii tăi în care dormim Amândoi
Au făurit luminilor mele-omeneşti
 O soartă mai bună decât nopţilor lunii.
Ochii tăi în care călătoresc
 Au dat gesturilor făcute de drumuri
 Un sens desprins de pământ.
În ochii tăi – cei ce ne-arată
Nesfârşita noastră singurătate
 Nu mai sunt ce credeam că sunt.
Nimeni nu te poate cunoaşte
Mai bine ca mine. »   Paul Eluard