Toată lumea ştie că eu sunt Dali !

  ”De obicei scriitorii îşi scriu memoriile după ce au trăit , spre sfârşitul vieţii… Mie mi  s-a părut mai inteligent să-mi scriu mai întâi memoriile, apoi să le trăiesc”, a scris Dali. La o citire mai atentă a blogului meu , aceasta pare mai degrabă un blog dalinian ( de la interviul acordat de Divinul ( care aş putea jura că s-a întâmplat, poate intr-un soi de reverie ) până la informaţii precise , culese de la cei care l-au cunoscut, termen generic şi abstract, cred că Dali nu se cunoastea nici el .) Eram intr-o zi caldă de vară, undeva prin iunie , atunci când nu puteam stinge canicula ce mă chinuia decât cu racoarea unor rafturi de cărţi, la biblioteca şcolii. Făcând o mică inspecţie şi căutând nişte cărţi  sau aşteptând să fiu găsită de nişte cărţi am găsit-o . A căzut de pe un raft: Am luat-o cu grijă de jos ( sau cum spune Ana Blandiana De câte ori nu mi s-a întâmplat/ Să descopăr /Suflete goale în iarbă trăgând să moară. /Le luam cu grijă în palmă) şi am citit titlul. A, nu… mai întâi am văzut coperta, pe care domneau nişte mustăţi lungi, ce-i drept amuzante, dar dintr-o perspectivă extrem de spirituală. Apoi, am citit titlul : ”Jurnalui unui geniu” – Salvador Dali. Am răsfoit cartea şi am luat-o acasă. Am citit-o de mai mult de 150 de ori. Cred că am învăţat-o ! O purtam în geantă, la şcoală sau în excursii. A fost cea mai bună prietenă a mea pentru mai mult de un an . M-am despărţit suferind de ea, dar în curând o să ne întâlnim din nou şi o să ne cunoaştem pentru a ….151 oară !

P.S : Recomandare : ”Jurnalui unui geniu”- Salvador Dali.