”De obicei scriitorii îşi scriu memoriile după ce au trăit , spre sfârşitul vieţii… Mie mi s-a părut mai inteligent să-mi scriu mai întâi memoriile, apoi să le trăiesc”, a scris Dali. La o citire mai atentă a blogului meu , aceasta pare mai degrabă un blog dalinian ( de la interviul acordat de Divinul ( care aş putea jura că s-a întâmplat, poate intr-un soi de reverie ) până la informaţii precise , culese de la cei care l-au cunoscut, termen generic şi abstract, cred că Dali nu se cunoastea nici el .) Eram intr-o zi caldă de vară, undeva prin iunie , atunci când nu puteam stinge canicula ce mă chinuia decât cu racoarea unor rafturi de cărţi, la biblioteca şcolii. Făcând o mică inspecţie şi căutând nişte cărţi sau aşteptând să fiu găsită de nişte cărţi am găsit-o . A căzut de pe un raft: Am luat-o cu grijă de jos ( sau cum spune Ana Blandiana De câte ori nu mi s-a întâmplat/ Să descopăr /Suflete goale în iarbă trăgând să moară. /Le luam cu grijă în palmă) şi am citit titlul. A, nu… mai întâi am văzut coperta, pe care domneau nişte mustăţi lungi, ce-i drept amuzante, dar dintr-o perspectivă extrem de spirituală. Apoi, am citit titlul : ”Jurnalui unui geniu” – Salvador Dali. Am răsfoit cartea şi am luat-o acasă. Am citit-o de mai mult de 150 de ori. Cred că am învăţat-o ! O purtam în geantă, la şcoală sau în excursii. A fost cea mai bună prietenă a mea pentru mai mult de un an . M-am despărţit suferind de ea, dar în curând o să ne întâlnim din nou şi o să ne cunoaştem pentru a ….151 oară !
P.S : Recomandare : ”Jurnalui unui geniu”- Salvador Dali.
Recomandare : Perfume: The story of a murderer
Când am citit primele pagini din ”’Climate” am zâmbit fericită dându-mi seama că îndeplineşte exact calităţile unei cărţi pe care o prefer, cu imperfecţiuni uşor de iubit şi posibilităţi de interpretare , condiţia intelectualului, căutarea iubirii absolute şi totuşi mi s-a părut familiară încă de la început. Mi-am dat seamă cu ce poveste se aseamănă : ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.” Philippe Mercenat creste intr-o familie pentru care sentimentele nu au o importanţă majoră, oameni reci , chiar nepăsători pentru care viaţa lăuntrică era un subiect ce există doar în cărţi. In aceste condiţii, Philippe se îndrăgosteşte irevocabil de Odile , pe care o consideră femeia- zeiţă, alături de care găseşte iubirea absolută , pentru care este hotărât să renunţe la tot ce reprezentase lumea sa până atunci, însă Odile, după ce se căsătoreşte cu el, îşi manifestă agresiv spiritul liber şi necondiţionat . Devine capricioasă, îl minte dar nu disimulează, îl anunţă atunci când spune o minciune cu privire la ce a făcut sau la persoanele pe care le-a intalnit. Condiţia de intelectual a lui Philippe îl transformă pe acesta intr-un prizonier al propriului suflet. Deşi bănuieşte că Odile îl înşală, îşi refuză adevărul şi pe măsură ce îndoiala îi devine un duşman aprig, iubirea nebună şi voluptuoasă pentru Odile creşte atingând cote monumentale. Toată lumea sa se reducea la ea, o tânără nu foarte inteligenta, dar cu un simţ estetic uşor de remarcat, o amazoană , aşa cum o numeşte Philippe.“Alunecă uşor şi tiptil pe lângă viaţă, mai curând ca un duh decât ca o femeie.” Cartea are două părţi, iar în a doua parte Philippe se transformă , jucând un rol frivol şi nedemn, se transformă în …Odile . ”Climate” este o carte minunată , o poveste de dragoste amplă, profundă, în care personajele devin slujitori ai unei iubiri ce le anulează simţurile şi merg orbeşte prin viaţă ghidaţi intr-un întuneric gros de semnale slabe.
